🗊Презентация Dominația mondială și guvernanța globală

Dominația mondială și guvernanța globală Elaborat: Ataman Andrei Nasco Leonid Grupa BA-155

Dominația globală Dominația Mondială este un stat care are capacitatea de a influența evenimentele sau își exercită puterea la scară globală, situându-se la alt nivel decât toate celelalte puteri. În zilele noastre, asta implică o mare putere economică și științifico-tehnologică, o populație numeroasă și forțe armate puternice, inclusiv forțe aeriene, spațiale și un arsenal de arme de distrugere în masă. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite ale Americii s-au afirmat pe scena internațională ca una dintre cele două puteri dominante ale lumii. Cum cea mai mare parte a războaielor au fost purtate departe de granițele naționale ale SUA, țara nu a suferit distrugerile economice mari și pierderile de vieți omenești din rândurile populației civile care au marcat majoritatea țărilor din Europa sau Asia în perioada războiului. La sfârșitul războiului, SUA construise o infrastructură industrială și tehnologică care au făcut ca forțele militare americane să fie cele mai puternice din lume. La sfârșitul războiului, o bună parte a Europei a fost ocupată de Uniunea Sovietică care era condusă de I. V. Stalin. În ciuda încercărilor de a crea coaliții multinaționale sau organisme legislative internaționale (precum ONU), devenea din ce în ce mai clar că cele două mari țări învingătoare, având vederi diferite asupra organizării lumii postbelice, SUA și URSS, deveneau puterile economice și politice dominante în nou izbucnitul război rece. La încheierea celui de-al doilea război mondial, cele două țări, SUA și URSS, au devenit parte a unei lumi noi, bipolare, care se deosebea de lumea multipolară antebelică..

Astfel, Regatul Unit, China și Franța au dezvoltat propriul program de arme nucleare, atât în încercarea de a câștiga independența față de URSS și SUA, cât și din dorința de a juca un rol mai important pe scena politică mondială. Dupa destrămarea URSS și prăbușirea socialismului , lumea a devenit unipolarǎ.Cu toate că SUA își menține înca poziția de lider mondial, secolul XXI ar putea aduce noi superputeri: Brazilia - teritoriu mare, populație numeroasă, armata mare, economie dezvoltată; superputere agricolă si petrolieră,China - populație numeroasă, economie cu o creștere rapidă, teritoriu mare, armata mare, India - populație numeroasă (statul democratic cu cea mai mare populație), creștere rapidă a economiei, teritoriu mare ,Rusia - cu toate că URSS-ul s-a destrămat în 1991, Rusia rămâne o putere.Creștere rapidă a economiei, superputere energetică, armată mare. Uniunea Europeana- populație numeroasă, economie dezvoltată, rata a inflației mică, calitate bună a vieții, Japonia - populație numeroasă, economie și industrie dezvoltată, calitate bună a vieții.În anii 1980, unii comentatori au considerat Japonia ca ar putea deveni o superputere în anul 2000, din cauza PIB-ul său mare și creșterii economice ridicate în acel moment. Cu toate acestea, economia Japoniei s-a prăbușit în 1991, creând o lungă perioadă de criză economică.Din martie 2011, țara se confruntă cu probleme în urma cutremurului și accidentului nuclear de la Fukushima. Astfel, Regatul Unit, China și Franța au dezvoltat propriul program de arme nucleare, atât în încercarea de a câștiga independența față de URSS și SUA, cât și din dorința de a juca un rol mai important pe scena politică mondială. Dupa destrămarea URSS și prăbușirea socialismului , lumea a devenit unipolarǎ.Cu toate că SUA își menține înca poziția de lider mondial, secolul XXI ar putea aduce noi superputeri: Brazilia - teritoriu mare, populație numeroasă, armata mare, economie dezvoltată; superputere agricolă si petrolieră,China - populație numeroasă, economie cu o creștere rapidă, teritoriu mare, armata mare, India - populație numeroasă (statul democratic cu cea mai mare populație), creștere rapidă a economiei, teritoriu mare ,Rusia - cu toate că URSS-ul s-a destrămat în 1991, Rusia rămâne o putere.Creștere rapidă a economiei, superputere energetică, armată mare. Uniunea Europeana- populație numeroasă, economie dezvoltată, rata a inflației mică, calitate bună a vieții, Japonia - populație numeroasă, economie și industrie dezvoltată, calitate bună a vieții.În anii 1980, unii comentatori au considerat Japonia ca ar putea deveni o superputere în anul 2000, din cauza PIB-ul său mare și creșterii economice ridicate în acel moment. Cu toate acestea, economia Japoniei s-a prăbușit în 1991, creând o lungă perioadă de criză economică.Din martie 2011, țara se confruntă cu probleme în urma cutremurului și accidentului nuclear de la Fukushima. Guvernanța globală este reprezentată de : Brazilia, China, Uniunea Europeana, India, Rusia, SUA, Japonia

Dominația mondială a țărilor clasificate după mărimea PIB-ului

Potrivit datelor statistice oferite de Biroul de Analize Economice al Departamentului american al Comerţului, ritmul real de creştere al produsului intern brut al SUA în 2012 s-a situat la 2,2%, comparativ cu un nivel de 1,8% înregistrat în 2011. Potrivit datelor statistice oferite de Biroul de Analize Economice al Departamentului american al Comerţului, ritmul real de creştere al produsului intern brut al SUA în 2012 s-a situat la 2,2%, comparativ cu un nivel de 1,8% înregistrat în 2011. Creşterea PIB din 2012 a fost suţinută, în principal de: consumul privat, investiţiile în capital fix, exporturi şi constituirea de stocuri din economie. Impactul negativ asupra creşterii economice a fost produs de reducerea cheltuielilor guvernamentale, atât la nivel federal cât şi al statelor şi de creşterea importurilor (importurile fiind scăzute din calculul PIB. Rata şomajului s-a redus la 7,8% în decembrie 2012 (8,9% în decembrie 2011), cea mai scăzută din ultimii patru ani. În luna decembrie, numărul şomerilor a rămas aproape neschimbat, la 12,2 milioane. Dintre aceştia, 39,1% se aflau în şomaj de 37 de săptămâni sau mai mult. Rata persoanelor angajate, de 58,6%, a rămas, de asemenea, relativ neschimbată. Potrivit datelor prezentate de Departamentul Comerţului, pe ansamblul anului 2012 deficitul comercial al SUA s-a situat la 534,6 miliarde dolari, în scădere cu 3,5% faţă de 2011. Exporturile s-au majorat cu 3,4% atingând nivelul record de 2.210 miliarde dolari, în timp ce importurile au sporit cu 2,4%, însumând 2.745,2 miliarde dolari Deficitul balanţei de plăţi curente s-a majorat uşor în 2012, însumând 475 miliarde dolari, faţă de nivelul de 466 miliarde din 2011. Prognozele din mai 2013 ale OCDE, situează creşterea economică a SUA, la 1,9% în 2013 şi 2,8% în 2014, ceea ce ar reprezenta cea mai substanţială creştere a economiei americane după 2005.

Evoluția PIB-ului în China China este situată ca una dintre cele mai importante puteri economice mondiale. „În 1820 China asigura -28, 7% din întreaga economie mondială, urmată după aceea de India cu 16 % , iar pe locul trei de Franţa cu 5, 4 %. Renaşterea economică cunoscută de China în ultimele decenii a început în 1978 când s-a declanşat procesul de reformă condus de Deng Xiao Ping, iar până în 2011, ritmul anual de creştere a fost în medie de 9 %. Această renaştere a Chinei are la bază un paradox, deoarece îmbină socialismul cu capitalismul, creând ceea ce Zbigniew Brzezinski numea „comercialism social” – socialism bazat pe proprietate privată şi economie liberă. Dacă din punct de vedere economic China încă se află pe locul doi, din punct de vedere al pieţei de lux. China se află de ceva timp în fruntea clasamentului, surclasând SUA . Deşi este nociv pentru societatea chineză, guvernul Chinei mizează foarte mult pe acest tip de consum de lux, care a devenit unul dintre pilonii de sprijin ai economiei chineze, alături de exporturi şi piaţa imobiliarelor, ambele în declin.

Evoluția PIB-ului în japonia 2010-2014 Evoluţia economiei în 2012 În ultimul trimestru al anului trecut, ritmul de creştere a PIB a marcat o uşoară creştere (0,5%) după două trimestre consecutive de declin. Raportat la o bază deosebit de redusă (o scădere absolută de ritm înregistrată în 2011 de -0,6%), economia Japoniei a avansat în 2012 cu 2%, susţinută în principal de un consum privat robust (2,3%), cheltuieli guvernamentale (2,6%) şi investiţii publice (12,6%), în timp ce exporturile nete au avut un impact negativ asupra creşterii (-0,9 pp). Perspective 2013 – 2014 Noua formulă de guvernare se axează pe trei piloni: O politică monetară agresivă a Băncii Centrale a Japoniei (BoJ), prin injectarea de lichidităţi pe piaţă, ţintind o inflaţie de 2 %; Un buget de stat suplimentar, din care să se finanţeze lucrări publice; Un pachet de reforme pentru susţinerea creşterii economice, prin stimularea investiţiilor din sectorul privat. Produsul intern brut a crescut într-un ritm anual de 4,1% în primele trei luni ale anului 2013, semn că politicile premierului Shinzo Abe dau roade. Acesta a fost cel mai rapid ritm de creştere din rândul ţărilor G7, ca urmare a sporirii semnificative a consumului intern şi a exporturilor. Potrivit ultimului Raport al OCDE, favorizată de înviorarea pieţelor externe, creşterea economiei japoneze este prognozată să atingă un ritm real de creştere de 1,6% în 2013 şi 1,4% în 2014 concomitent cu aducerea ratei inflaţiei pe „un teritoriu pozitiv”.

Evoluția PIB-ului în Germania 2010-2014 Potrivit datelor prezentate în ultimul Raport conjunctural elaborat de către specialiştii Comisiei Europene în 2012, pe fondul reducerii cererii externe, cauzată, în principal, de escaladarea crizei datoriilor suverane din Zona euro şi a propagării efectelor sale negative, economia germană a înregistrat o reducere semnificativă a ritmului de creştere (0,7%, faţă de creşterea economică de 3,0% din 2011, respectiv, performanţa record de 3,7%, stabilită la nivelul anului 2010) demonstrând că, dat fiind modelul său de dezvoltare preponderent orientat către activitatea de export, Germania nu se poate „decupla” pe deplin de conjunctura defavorabilă cu care se confruntă ţările membre ale euroregiunii (ce constituie principalii săi parteneri comerciali) Evoluția PIB-ului 2009-2014

Evoluția principalilor indicatori macroeconomici ai Germaniei 2010-2014

Riscurile globalizării economice

Clasificarea celor mai puternice țări din lume

Organizații internaționale. Tipologia organizațiilor internaționale, OI. Asociere de state constituită printr-un tratat, având un act constitutiv, organe comune şi personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre care o compun. → : 2 elemente: - OI sunt create printr-un instrument juridic - orice OI dispune de personalitate juridică

Componente și organe ale OI. Componente : normative: convenţii operaţionale Organe ale O.I organ deliberativ plenar organ deliberativ restrâns organ administrativ organe tehnice şi consultative eventual organe jurisdicţionale

Trăsături comune ale OI. caracter voluntar caracter relativ stabil caracter paritar au la bază un acord multilateral; statutul şi funcțiile lor sunt stabilite de statele membre în functie de obiectivele pe care şi le-au propus; scop:de a identifica diversele alternative în rezolvarea problemelor din zona/sfera pentru care au fost create

Organizația Națiunilor Unite O.N.U Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York Buget ONU – 5,15 mld USD (2012-2013) 2010 – 2011 : 5,41 mld USD 2012 -2013 – buget mentinere a pacii – 7 mld USD

Structura O.N.U Principalele diviziuni ale O N U: În Adunarea Generală, există reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări. Consiliul de Securitate: 15 membri, din care 5 permanenţi (China, Rusia, Franţa, Regatul Unit şi SUA), şi restul aleşi pentru un mandat de doi ani. În fiecare an sunt aleşi cinci noi membri. Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie să fie votate de 9 membri, dintre toţi aceşti membri, în principal aici se vorbeşte de dreptul de Veto.

Consiliului Economic şi Social îi sunt subordonate multe din organizaţiile speciale. Consiliului Economic şi Social îi sunt subordonate multe din organizaţiile speciale. Consiliul de Tutelă şi-a suspendat momentan activitatea. Curtea Internaţională de Justiţie decide dispute internaţionale (se află la Haga). Secretariatul Naţiunilor Unite: cea mai mare funcţie administrativă este cea de Secretar General al ONU

Organizațiile speciale ale O.N.U Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane (United Nations Centre for Human Settlements - Habitat; fondat în 1977, cu sediul în Nairobi, Kenya); Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF - United Nations Children's Fund, fondat în 1964, cu sediul la New York, SUA); Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, fondată în 1946 cu sediul la Geneva, Elveţia); PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme, fondat în 1965 şi cu sediul la New York); PNUE- Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (United Nations Environment Programme, fondat în 1972, cu sediul la Nairobi, Kenya); Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Consumului de Droguri (United Nations Internation Drug Control Programme, fondat în 1991, cu sediul la Viena, Austria);

Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees UNHCR, fondat în 1950, cu sediul la Geneva); Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees UNHCR, fondat în 1950, cu sediul la Geneva); Operaţiunile ONU de Menţinere a Păcii (United Nations Peace-keeping Operations, cu sediul la New York); Fondul ONU pentru Activităţi în Domeniul Populaţiei (United Nations Population Fund, fondat în 1967, cu sediul la New York); Agenţia pentru Refugiaţii Palestieni (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East, fondat în 1950, cu sediul la Gaza); Programul Mondial pentru Alimentaţie (World Food Programme, fondat în 1961, cu sediul la Roma). Alianţa Civilizaţiilor, fondată în 2005, la iniţiativa susţinută de Spania şi Turcia, cu sediul la New York. ONU lucrează cu următoarele organizaţii autonome: UNESCO, OIS, OIM, BIRD, FMI şi altele.

Problemele cu care s-a confruntat ONU. Bilanţ în domeniul menţinerii păcii Bilanţul în ceea ce priveşte sarcina principală a Naţiunilor Unite, menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, este, pentru primele decenii, ambivalent. În timp ce în criza de la Berlin, din Suez şi din Cuba putem spune că Organizaţia şi-a îndeplinit misiunea, în Congo ea a fost suprasolicitată, fapt care a prefigurat problemele ce aveau să fie întâmpinate în cadrul misiunilor de menţinere a păcii. Exemple de probleme rezolvate prin intermediul organizației ONU. Criza de la Berlin: Naţiunile Unite ca for de negociere. "În cazul blocadei de la Berlin, pusă pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate de la sfârşitul lunii septembrie 1948 la cererea puterilor occidentale, URSS a reuşit să împiedice adoptarea unor rezoluţii, cu toate acestea, în cele ce au urmat, Naţiunile Unite au reuşit să-şi impună activităţile diplomatice. În octombrie 1948, Secretarul General ONU Lie a iniţiat, la rugămintea delegatului ONU american Jessup şi prin intermediul colegilor săi Sobolew (URSS) şi Feller (SUA), contacte cu vice-ministrul de externe sovietic Wyschinskij; această tentativă de negociere nu a avut însă succes.

Sistemul colectiv de securitate: idei şi probleme fundamentale. Sistemul colectiv de securitate: idei şi probleme fundamentale. Criza de la Berlin a arătat că funcţiile importante deţinute de Naţiunile Unite se află la un nivel inferior misiunilor "spectaculoase" de menţinere a păcii. Ele s-au făcut remarcate ca un for pentru discuţii mai ales pe timp de criză, atunci când lipsa canalelor de negociere pot duce la escaladarea conflictelor. În ciuda tuturor acestor fapte, în 1950, în urma atacului Coreei de Nord asupra Coreei de Sud, a fost întreprinsă o acţiune militară sub conducerea SUA, care avea acordul explicit al Consiliului de Securitate. Acesta a fost însă un caz special, pentru că rezoluţia în acest sens a putut fi adoptată în Consiliul de Securitate doar pentru că Uniunea Sovietică lipsea de la şedinţele Consiliului (ca protest faţă de faptul că Republica Populară Chineză nu fusese acceptată în Naţiunile Unite în locul Taiwanului). Criza din Suez: "Inventarea" trupelor de menţinere a păcii O probă importantă de confirmare a sistemului de menţinere a păcii în cadrul Naţiunilor Unite a fost conflictul din Suez din 1956: pe de o parte, Naţiunile Unite au reuşit să îşi păstreze capacitatea de acţiune în ciuda participării directe la acest conflict a doi dintre membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate - Marea Britanie şi Franţa -, şi asta pentru că SUA au exercitat presiuni politice de proporţii asupra ambelor state, şi, pe de cealaltă parte, pentru că - după ce Marea Britanie şi Franţa blocaseră prin veto-ul lor Consiliul de Securitate -, Consiliul s-a decis, cu votul SUA şi al Uniunii Sovietice, obţinut conform procedurii 'Uniting-for-Peace-Resolution' să convoace o întrunire de urgenţă a Adunării Generale.

Conflictul din Congo: suprasolicitarea trupelor de menţinere a păcii. Conflictul din Congo: suprasolicitarea trupelor de menţinere a păcii. Misiunea de menţinere a păcii din conflictul din Congo (1960 - 1964) a scos la iveală limitele noului instrument, temperând optimismul care plana în jurul trupelor. Criza din Cuba: mediere de succes: In criza din Cuba din 1962, asupra căreia plana pericolul acut al unui război nuclear între SUA şi URSS, Naţiunile Unite au repurtat una din cele mai importante realizări ale lor. La punctul culminant al confruntării, când vasele sovietice se aflau deja pe drumul spre Cuba, al cărei teritoriu maritim fusese declarat de preşedintele american Kennedy zonă de carantină pentru vapoarele sovietice, Secretarul General ONU U Thant a reuşit, prin scrisori similare adresate direct lui Hruşciov şi lui Kennedy la data de 24 octombrie, în care le cerea să-şi oprească temporar demersurile, şi prin alte scrisori, diferite pentru fiecare şef de stat, de la 25 octombrie, în care le cerea înnoit celor două părţi să evite alte confruntări, să oprească escaladarea conflictului. Naţiunile Unite au avut un rol decisiv în soluţionarea crizei din Cuba: iniţiativa lui U Thant a contribuit la evitarea unei confruntări directe şi le-a dat celor părţi timpul necesar pentru a găsi alte soluţii, permiţându-le să găsească o soluţie paşnică a problemei."

Top 10 donatori Bugetul ONU (2011)

Discrepanţele dintre scopurile şi principiile stipulate in Carta ONU şi realitatea politică actuală

Rolul grupului G7 Grupul celor 7” este format din: S.U.A., Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada, adică cele mai mari țări industrializate ale lumii. Scopul central al existenței acestui grup este coordonarea politicilor macroeconomice și în special a politicii ratelor de schimb între țările respective. Aceste țări determină raporturile de forțe pe plan internațional, ordinea economică mondială. În funcție de PNB/loc., la nivelul anului 2001, S.U.A. avea 34.280 $/loc, Japonia 35.610, Germania 23.560, Franta 22.730, Marea Britanie 25.120, Italia 19.390, Canada 21.930. Cele mai importante rezultate sunt obtinute, in ordine, de tari din afara grupului: Luxemburg (39.840), Elvetia, Norvegia. .

Rolul grupului G20 G20 include statele membre G7, adica principalele țări dezvoltate din lume - Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Italia, Japonia, Marea Britanie - și alte 12 state emergente - Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexic, Rusia și Turcia. G20 reprezintă "90% din Produsul Intern Brut mondial, 80% din comerțul internațional, incluzând schimburile interne din cadrul UE, și doua treimi din populația lumii", ceea ce îi conferă grupului greutate politică și o legitimitate puternică. Rolul grupului G20 serveste drept forum pentru discutarea problemelor bugetare și monetare, de comerț, creștere economică și energie.

Rolul grupului OCDE OCDE reprezintă un for internaţional de dezbatere a politicilor economice şi sociale la nivel global, o asociaţie apolitică a ţărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, având drept misiune construirea unei economii puternice în statele membre, îmbunătăţirea eficienţei, perfectarea sistemelor de piaţă, extinderea comerţului liber şi contribuţia la dezvoltarea economică. Programul OCDE pentru mediu, sănătate şi securitate, a jucat un rol foarte important în promovarea armonizării la nivel mondial prin faptul că a furnizat abordări, metode şi instrumente acceptate de comun acord în domeniul bunei gestionări a produselor chimice. Printre acestea se numără acceptarea reciprocă a datelor; orientări privind testările şi buna practică de laborator; formate standard pentru raportarea rezultatelor, de exemplu șabloane armonizate; instrumente informatice (IUCLID) cît și s-a remarcat prin rolul de asigurarea unei protecţii mai bune a sănătăţii umane şi a mediului şi, în acelaşi timp, menţinerea competitivităţii industriei în domeniul produselor chimice.

Webografia http://media0.webgarden.ro/files/media0:4bd0af5cbee24.pdf.upl/Organiza%C5%A3ia%20Na%C5%A3iunilor%20Unite%20%C3%AEntre%20trecut%20%C5%9Fi%20prezent.pdf http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/ORGANIZATIA-NATIUNILOR-UNITE-O78.php