🗊Презентация Sistemul conturilor naţionale (SCN), instrument de măsurare şi analiză macroeconomică

Sistemul conturilor naţionale (SCN), instrument de măsurare şi analiză macroeconomică ISAIC-MANIU ALEXANDRU WWW.AMANIU.ASE.RO Al.isaic-maniu@csie.ase.ro ALEXMANIU2000@YAHOO.COM

Material documentar pentru pregatire: 1. C.Anghelache ,Al.Isaic-Maniu,C.Mitrut,V.voineagu : SISTEMUL CONTURILOR NATIONALE,Ed.Economica ,Buc.2007 2. C.Anghelache s.colab.: ANALIZA MACROECONOMICA ,Ed.Economica ,Buc.2007 LECTIA I – pp.12-34

Noţiuni introductive Resursele societăţii se grupează în patru categorii: Resurse naturale Resurse umane Bunurile Antreprenorul

Macroeconomia şi microeconomia Macroeconomia se ocupă cu studiul comportamentului economic al unei ţări, ţinând seama de caracteristicile generale ale componentelor sale Microeconomia studiază comportamentul pieţelor individuale sau comportamentul agenţilor economici individuali

Elementele specifice macroeconomiei Ciclul economic Standardele generale de viaţă Inflaţia şi recesiunea Şomajul Deficitele bugetare guvernamentale

Sistemului Conturilor Naţionale (SCN) – SCURT ISTORIC SCN cuprinde un :„set coerent, consistent şi integrat de conturi macroeconomice, bilanţul economiei naţionale şi tablouri bazate pe un set de concepte internaţionale, definiţii, clasificări şi reguli contabile “ CEE-Eurostat, EMI, Organizaţia de Dezvoltare şi Cooperare Economică, de ONU şi de Banca Mondială la elaborarea sistemului Conturilor Naţionale din 1993

. Istoricul Sistemului Conturilor Naţionale În 1696, G. King (Anglia) elaborează primul sistem icipient de contabilitate naţională În Franţa, primele încercări de întocmire a contabilităţii naţionale au fost făcute de Vauban, În 1758, Quesnay realizează circuitul economic de ansamblu al economiei naţionale, şi întocmeşte un prim tablou economic. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea marchează o stagnare a cercetării macroeconomice, situaţiile economiilor naţionale determinându-se tot pe baza cercetărilor fiziocraţilor şi a economistului liberalist Adam Smith.

Originea contabilităţii naţionale este considerată a fi în perioada interbelică

În 1950, Oficiul de Statistică al Naţiunilor Unite definea estimări pentru Statistica venitului naţional 1938-1948 pentru 41 de ţări Organizaţia Economică Europeană a publicat în 1950 un set de conturi Astfel, s-a pus baza sistemului standardizat al Conturilor Naţionale, publicat în 1952

Obiectivele acestui sistem : de a prezenta un tabel standard cu informaţii de bază, ce descrie şi analizează activitatea economică de a prezenta intrările în tabele într-un sistem articulat de conturi de a defini aceste intrări şi de a realiza clasificarea lor

În 1952, un grup de experţi a formulat sistemul de standarde denumit „Sistemul naţional de conturi şi tabele”. Raportul din 1953 a prezentat un set de şase conturi standard privind: a)producţia, b)capitalurile, c)tranzacţiile externe şi trei conturi pentru sectoarele de bază – d)întreprinderi,e) gospodării şi instituţii nonprofit, f) guvern. Faţă de raportul din 1947, conturile naţionale din 1953 au ţinut seama şi de tranzacţiile de capital.

În 1968, un grup de experţi ai Naţiunilor Unite şi ai Organizaţiei Economice pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD) a fundamentat un nou sistem al conturilor naţionale care avea la bază un proiect al lui Richard Stone. Experţii au considerat contabilitatea naţională la preţuri constante, iar distribuirea s-a făcut în baza “intrărilor – ieşirilor “ in sistem

Trăsăturile şi rolul SCN – 1993 SCN - 1993 a perfecţionat trăsăturile de bază ale vechiului sistemului 1968 privind culegerea şi prelucrarea informaţiilor, realizarea unor clasificări adecvate momentului, precum şi realizarea unor simplificări şi armonizări ale indicatorilor macroeconomici SCN – 1993 cuprinde conturi separate pentru reevaluarea bunurilor ca urmare a impactului inflaţiei.

SCN –1993 realizează următoarele: defineşte creşterea consumului final al guvernului (statului) şi a instituţiilor nonprofit descrie precis serviciile şi înregistrarea lor în conturi stabileşte criterii de delimitare a sectorului financiar deschide perspectivele pentru realizarea contabilităţii mediului înconjurător face clasificarea bunurilor şi a destinaţiei acestora şi pe alte căi de grupare decât cele elaborate de SCN – 1968.

SCN – 1993 presupune o nouă grupare a instituţiilor, permiţând astfel aplicarea sistemului în ţările dezvoltate, în curs de dezvoltare sau în ţările cu economie de piaţă în tranziţi De asemenea, SCN – 1993 permite contabilităţii macroeconomice luarea de decizii pentru dezvoltarea economiilor naţionale şi defineşte principiile contabilităţii naţionale care să asigure:a)identificarea regulilor contabilităţii (principiile de evaluare, timpul de înregistrare şi gruparea informaţiilor necesare); b)recomandarea soluţiilor pentru tipul taxelor pe valoarea adăugată; c)recomandarea soluţiilor aplicabile în cadrul sistemului ratelor de schimb;d)asigurarea corelaţiilor indicilor anuali care trebuie, precizând sistemul preţurilor utilizat

SCN – 1993 nu satisface pe deplin definiţiile utilizate în toate ţările, rezervele fiind exprimate în legătură cu: diferenţele legate de tratamentul cercetărilor şi cheltuielilor efectuate ca exploatare curentă de capital; excluderea chiriilor pe clădirile folosite de stat şi de instituţiile nonprofit; tratarea producţiei de armament drept cheltuială curentă; realizarea gradului de detaliere a contabilităţii producţiei din gospodării; necesitatea de a se face distincţia între consumul final şi cheltuiala de consum finală

Din studierea SCN – 1993 se desprind patru trăsături esenţiale pentru economia mondială : A)Dă o deschidere completă economiei, arătând comportamentul economic al participanţilor, relaţiile dintre ei, rezultatul activităţilor econo­mice şi resursele de care dispune economia la un moment dat B)Permite elaborarea conturilor naţionale astfel încât acestea să poată fi aplicate universal C)Asigură flexibilitatea necesară, putând fi utilizat de toate ţările D)Aşază în plan central contabilitatea naţională, conturile naţionale fiind „scheletul pentru sistemul statistic”

Funcţiile şi obiectul de cercetare al Sistemului Conturilor Naţionale Sistemul Conturilor Naţionale îndeplineşte următoarele funcţii: Permite elaborarea politicilor macroeconomice naţionale, pe baza indicatorilor rezultaţi în urma întocmirii conturilor naţionale şi a tabloului economic de ansamblu. Furnizează date şi un sistem de norme comun mai multor parteneri. Asigură structurarea sistemelor de informare macroeconomică şi chiar microeconomică. Introducerea la nivel microeconomic a contabilităţii bazate pe Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) impune şi armonizarea Sistemului Conturilor Naţionale la cerinţele impuse de SCN – 1993. Asigură armonizarea economiei şi a activităţii de stat. Descrie sistematic interdependenţele macroeconomice

Principiile Sistemului Conturilor Naţionale Principiul partidei duble Unul dintre principiile fundamentale al contabilităţii îl constituie principiul partidei duble, care o defineşte, deoarece nici un alt sistem de informare nu face apel la acest principiu. Partida dublă se poate realiza prin fluxuri şi stocuri

Ecuaţia partidei duble :la nivelul unui agent economic pentru informaţiile de flux este de forma: Cheltuieli ± Rezultat = Venituri (pierderi), la nivelul economiei naţionale : Utilizări + capacitate de finanţare ± necesar finanţe = resurse

Dubla înregistrare derivă din dubla reprezentare şi porneşte de la faptul că, pe parcursul mişcării şi transformărilor bunurile economice, sunt privite permanent sub dublul aspect, şi anume, din punctul de vedere al destinaţiei, pe de-o parte, şi al provenienţei, pe de altă parte, sau ca utilizări şi resurse. Ecuaţia înregistrării este de forma: Debit = Credit, care înseamnă, de fapt: Destinaţie/investire/utilizare = provenienţă/finanţare/resursă

Principiul interdependenţei exerciţiilor Normele IAS explică principiul interdependenţei exerciţiului astfel: „Veniturile şi cheltuielile sunt contabilizate pe măsură ce veniturile sunt sigur de realizat, iar cheltuielile, angajate şi înregistrate în situaţiile financiare ale exerciţiului vizat”.

Conform prevederilor IAS nr. 18, veniturile sunt recunoscute în conta­bilitate în momentul în care sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: societatea a transferat cumpărătorului riscurile şi avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor; societatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici nu mai deţine controlul efectiv asupra lor; mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod rezonabil; costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod rezonabil

Principiul permanenţei metodelor Acest principiu presupune continuarea aplicării regulilor şi normelor pri­vind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patri­mo­niale şi a rezultatelor, asigurând compatibilitatea în timp a informaţiilor contabile. Directiva a patra europeană precizează că modurile de evaluare nu pot fi modificate de la un an la altul, iar în Normele Contabile IAS se arată că metodele contabile vor rămâne aceleaşi de la un exerciţiu contabil la altul. În condiţiile aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi a Ordinului MF nr. 403 din 04.10.1999, modificat în anul 2001, până în anul 2006 va trece la noul sistem de contabilitate bazat pe standarde majoritatea agenţilor economici

Principiul necompensării Principiul necompensării înseamnă că elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate

Principiul entităţii La nivel microeconomic, principiul entităţii porneşte de la ideea că orice unitate economică este separată patrimonial de alte unităţi economice sau de proprietarii, acţionarii, asociaţii săi. Urmare a acestui principiu, bilanţul şi contul de rezultate prezintă numai bunurile, drepturile şi obligaţiile (cheltuielile şi veniturile) legate de unitatea patrimonială considerată.

Principiul cuantificării monetare Moneda este etalonul ce permite măsurarea şi comensurarea fluxurilor şi stocurilor patrimoniale. Şi în SCN în bilanţul centralizat al economiei naţionale sunt prezentate numai acele bunuri, drepturi şi obligaţii ce sunt evaluate, comensurate la nivel naţional. În noul sistem de contabilitate propus de Standardele Internaţionale de Contabilitate şi de Ordinul MF 403 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate se permite utilizarea, în paralel cu leul, şi a monedei euro

Principiul costului istoric Principiul costului istoric presupune înregistrarea unui element patrimonial în contabilitate în momentul intrării sale în patrimoniu la valoarea de intrare la acea dată, conformă cu documentele justificative. Costul istoric se exprimă la valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu sau la valoarea nominală pentru creanţe şi datorii.

Valoarea de intrare poate fi: Valoare de utilizare pentru bunurile ce intră în unitate ca aport la capitalul social sau pentru cele obţinute cu titlu gratuit. Costul de achiziţie pentru bunurile intrate în unitate prin cumpărare; Cost de producţie pentru bunurile realizate de unitate în procesul de producţie şi cuprinde cheltuielile necesare pentru obţinerea acestuia. Valoarea de înlocuire reprezintă valoarea necesară pentru a obţine în momentul actual un bun similar cu cel considerat. Valoarea de realizare este valoarea la care se poate vinde acel bun

Pentru stocuri: Valoarea realizabilă netă Costul stocurilor Pentru mijloace fixe şi terenuri: Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalentă pentru achiziţionarea sau construcţia unui activ. Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat între părţi în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv. Pentru investiţiile financiare: Investiţii clasificate ca active curente; Investiţii pe termen lung. Valorile întâlnite în standarde pentru evaluare sunt fie: valoarea justă valoarea de piaţă

Principiul prudenţei Principiul prudenţei presupune neadmiterea supraevaluării elementelor de activ şi subevaluarea elementelor de pasiv

Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere La nivelul microeconomic, acest principiu presupune că datele din bilanţul de închidere (la sfârşitul exerciţiului financiar) trebuie să coincidă cu datele din bilanţul de deschidere (la începutul exerciţiului financiar următor).

Procedeele metodei contabilităţii naţionale (SCN) Procedeele utilizate de contabilitatea naţională pot fi grupate în: procedee comune tuturor ştiinţelor (observarea, raţionamentul, comparaţia, clasificarea şi gruparea, analiza, sinteza, documentarea, agregarea şi consolidarea); procedee proprii contabilităţii (contul şi bilanţul); procedee proprii statisticii (tabelele şi mărimile agregate

Procedee comune cu statistica Observarea Ancheta statistică Raţionamentul şi comparaţia Gruparea şi clasificarea Analiza şi sinteza Documentarea Agregarea şi consolidarea

Procedee proprii contabilităţi Contul Bilanţul :este procedeul pe baza căruia se asigură dubla reprezentare a structurilor patrimoniale, atât la nivel microeconomic, cât şi la nivelul economiei naţionale.